Termenul în care angajatul concediat poate contesta decizia de concediere este de 30 zile calendaristice de la data primirii acesteia.
Codul Muncii reglementează procedura de concediere, dar și motivele care pot sta la baza emiterii deciziei de concediere, oferind protecție juridică angajatului împotriva abuzurilor angajatorului.
De asemenea, decizia de concediere trebuie să fie motivată în drept și în fapt și să conțină dispoziții cu privire la instanța la care decizia poate fi contestată, precum și termenul de contestație.
În situația concedierii pentru motive disciplinare, decizia de concediere, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să conțină si:
– descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
– precizarea prevederilor din statutul de personal, din regulamentul intern sau din contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
– motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de lege, nu a fost efectuată cercetarea;
– temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
-termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Lipsa unuia dintre elementele antemenționate conduce la nulitatea absolută a deciziei de concediere.
Decizia de concediere poate fi contestata atat sub aspectul legalitatii, cat si sub aspectul temeiniciei faptei retinuta in cuprinsul acesteia, salariatul putand sa propuna administrarea de probe in acest sens.
În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, potrivit prevederilor Codului Muncii.