Tăgada paternității

Condițiile și termenele pentru tăgada paternității

• Persoanele care pot iniția acțiunea de tăgadă a paternității: Codul Civil prevede că acțiunea în tăgada paternității poate fi introdusă doar de către anumite persoane:
  • Soțul mamei: Acesta poate contesta paternitatea copilului, dacă are motive întemeiate să creadă că nu este părintele biologic.
  • Mama copilului: În cazul în care aceasta consideră că soțul ei nu este tatăl biologic al copilului, poate iniția la rândul său o acțiune în tăgada paternității.
  • Copilul: Copilul, reprezentat legal, asistat de mama sau în nume propriu, poate tăgădui paternitatea, dorind să-și clarifice identitatea biologică.
• Termenele de depunere a acțiunii: Pentru fiecare persoană în parte, Codul Civil prevede termene specifice pentru inițierea acțiunii de tăgadă a paternității:
  • Soțul mamei are un termen de 3 ani pentru a introduce acțiunea de tăgadă paternitatii, termen care începe să curgă fie de la data la care a luat cunoștință că este prezumat tată al copilului sau de la o data ulterioară, cand a aflat că nu este tatăl biologic al copilului.
  • Mama poate introduce acțiunea în termen de 3 ani de la data nașterii copilului.
  • Pretinsul tata biologic poate introduce acțiunea în tăgada paternității oricând în timpul vieții acestuia, însă aceasta va fi admisă numai dacă va face dovada paternității sale față de copil.
  • Dreptul copilul la introducerea acțiunii în tăgada paternității nu se prescrie în timpul vieții acestuia.
  • De asemenea, potrivit prevederilor art. 434 Cod Civil: orice persoană interesată poate cere, oricând, instanţei să constate că nu sunt întrunite condiţiile pentru ca prezumţia de paternitate să se aplice unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie
• Situații excepționale: Există situații în care aceste termene pot fi extinse sau modificate, de exemplu în cazul în care persoanele implicate nu au putut introduce acțiunea din motive obiective, precum necunoașterea unor circumstanțe relevante legate de nașterea copilului.

Procedura în cazul tăgadei paternității

• Demararea procedurii: Procesul începe prin depunerea unei cereri la instanța competentă. Această cerere trebuie să conțină dovezi care să susțină faptul că soțul mamei nu este tatăl biologic al copilului. În general, probele includ expertize genetice, propunerea probei cu martori sau alte documente relevante.
• Testul de paternitate: În cele mai multe cazuri, instanța dispune efectuarea unui test ADN pentru a stabili paternitatea biologică a copilului. Testul de paternitate este una dintre cele mai importante probe în astfel de cazuri, deoarece poate confirma sau infirma legătura biologică dintre soțul mamei și copil. Acest test se realizează din dispoziția instanței de judecată de către Institutul Național de Medicina Legala.
• Cercetarea cazului în instanță: Instanța va analiza probele depuse și va audia părțile implicate. Pe lângă testul de paternitate, se pot lua în considerare și alte probe, cum ar fi depozițiile martorilor sau documentele medicale. Dacă instanța constată că există suficiente dovezi care să demonstreze că soțul mamei nu este tatăl biologic al copilului, va admite cererea de tăgadă a paternității.
• Pronunțarea hotărârii: Dacă instanța admite actiunea introductiva, va emite o hotărâre prin care va stabili că soțul mamei nu este tatăl copilului. Această hotărâre este apoi comunicată autorităților competente, pentru a se efectua modificările necesare în actele de stare civilă ale copilului.

Acțiune în tăgada paternității

Acțiunea în tăgada paternității reprezintă procedura juridică prin care soțul mamei, mama, presupusul tata biologic sau copilul însuși contestă prezumția legală relativă conform căreia soțul mamei este tatăl biologic al copilului. Această acțiune se derulează în fața instanței judecătorești și implică mai multe etape, începând cu introducerea cererii și până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

1. Depunerea cererii de tăgadă a paternității

• Conținutul cererii: Cererea trebuie să includă datele personale ale solicitantului, ale copilului și ale celorlalte persoane implicate (de obicei, mama și presupusul tată). În plus, trebuie să fie prezentate motivele pentru care se solicită tăgada paternității, precum și probele care să susțină această cerere. În mod uzual, proba centrală în acest tip de acțiune este testul ADN.
• Instanța competentă: Acțiunea în tăgada paternității, fiind o acțiune privitoare la stabilirea filiatiei, este de competența instanței judecătorești de la domiciliul reclamantului sau de la domiciliul pârâtului, conform normelor de drept procesual civil.

2. Procedura judiciară și probatoriul

• Analiza probelor: După primirea cererii, instanța analizează probele furnizate. De cele mai multe ori, principalul mijloc de probă este testul de paternitate ADN, care poate demonstra cu un grad ridicat de certitudine dacă există sau nu o legătură biologică între copil și presupusul tată.
• Dispunerea testului de paternitate: Instanța poate dispune efectuarea testului de paternitate ca parte a procesului. Acesta se realizează în laboratoare specializate, iar rezultatele sunt considerate esențiale pentru pronunțarea unei hotărâri. Refuzul de a se supune testului poate fi interpretat de instanță în defavoarea persoanei care refuză, în funcție de contextul și circumstanțele cazului.
• Alte probe: În unele cazuri, instanța poate lua în considerare și alte dovezi, cum ar fi depozițiile martorilor, acte medicale sau alte documente care pot oferi indicii asupra paternității. Acestea sunt însă mai puțin relevante în comparație cu testul ADN.

3. Audierea părților implicate

• Audierea părinților: În cadrul procesului, atât mama, cât și presupusul tată sunt invitați să-și prezinte punctul de vedere. Instanța poate adresa întrebări legate de circumstanțele nașterii copilului, de relația dintre cei doi părinți și de motivele pentru care este contestată paternitatea.
• Audierea copilului: Dacă copilul are varsta mai mare de 10 ani poate fi ascultat de către judecător. Această audiere se face cu multă grijă, ținând cont de vârsta și capacitatea sa de înțelegere, pentru a evita orice impact emoțional negativ.

4. Hotărârea instanței

• Pronunțarea hotărârii: După analizarea tuturor probelor și a mărturiilor, instanța va pronunța o hotărâre. Dacă există suficiente dovezi care să demonstreze că soțul mamei nu este tatăl biologic al copilului, instanța va admite acțiunea în tăgada paternității.
• Efectele hotărârii: Odată admisă acțiunea în tăgada paternității, se aduce la cunoștință Serviciului de Stare Civilă, iar actul de naștere al copilului va fi modificat în consecință. Copilul își pierde statutul de descendent al soțului mamei, cu toate drepturile și obligațiile aferente.

5. Căi de atac

• Contestarea hotărârii: Hotărârea instanței poate fi contestată prin apel, în cazul în care una dintre părți consideră că decizia nu este corectă sau nu a fost pronunțată în conformitate cu probele prezentate. Instanța de apel va reanaliza cazul și poate confirma sau infirma soluția adoptată de prima instanță prin hotărârea judecătorească inițială.

Acțiunea în tăgada paternității este un proces delicat, care implică atât aspecte juridice, cât și morale. Importanța respectării procedurii legale și a interesului copilului este primordială în astfel de situații.